FAMILIAR vs. FAMILIAL

FAMILIÁR, -Ă, familiari, -e, adj. 1.  Simplu, fără pretenții, prietenos, apropiat  2. Care este binecunoscut, obișnuit cuiva.

FAMILIÁL, -Ă, familiali, -e, adj. Care aparține familiei (1), privitor la familie; destinat familiei.

Luni seara am urmărit cu mare interes emisiunea “De bine de rău”, condusă de Anamaria Nyeki. În fiecare luni, de la ora 20.00, postul de televiziune InfoTv Arad alocă o ora din programul său unei emisiuni despre probleme sociale actuale ale Aradului, despre voluntariat, despre integrare, reintegrare, acceptare și dezvoltare în comunitatea noastră.

Gazda emisiunii, Anamaria, este una dintre vicepreședinții asociației Cetatea Voluntarilor și cea mai implicată și capabilă persoană din Arad în domeniul voluntariatului.

Invitatul săptămânii a fostul domnul Viorel Enache, șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

Domnul Enache a parcurs în cadrul interviului evoluția conceptului de instituție de ocrotire a copiilor în grija Statului, domeniu în care este implicat de mulți ani. Așa cum a subliniat Anamaria în introducerea invitatului, domnul Enache este îndrăgit și respectat nu numai de colegi ci mai ales de acei oameni, trecuți prin experiența permanenței într-un centru de protecție, în a căror viață a jucat un rol fundamental și pozitiv.

Punctul crucial al dezbaterii a fost schimbarea care s-a produs în ultimii ani în conceptul de casă de tip familial. Gândită la început ca o locuință pentru un număr de aproximativ 10 copii, având la bază o familie de tip tradițional – soț, soție, eventual copii naturali ai cuplului – și dotată cu grădină de zarzavaturi, un mic atelier, grajd pentru animale etc, ea s-a transformat recent într-o instituție de permanență pentru zeci de copii care nu mai sunt urmăriți și educați de o familie ci de îngrijitori/paznici.

Ideea originară care stătea la baza centrelor de acest tip, adică creșterea copiilor într-un mediu pe cât se poate de asemănător nucleului familial obișnuit, educarea lor de către un cuplu de părinți, deprinderea lor cu anumite activități de gospodărire care îi va ajuta în “viața reală” în momentul în care vor părăsi acest cămin, s-a pierdut, înlocuindu-se forțat de către instituțiile centrale a statului cu un concept mult mai puțin dinamic și formator.  

Astăzi, copilul aflat într-un centru de acest gen merge la școală dar nu mai învață “acasă” o îndeletnicire care să-i fie de folos în viață. Nu mai are ca “role model” nucleul familiei compus din soț și soție, nu se mai simte parte dintr-o familie lărgită, ci doar un individ, într-un grup mare de copii ca și el, “parcați” într-o instituție statală în așteptarea împlinirii vârstei adecvate pentru a fi lăsat să înfrunte singur o lume pe care a privit-o toată viața din exterior.

Locul în care acești copii cresc nu mai este “familial”, ci “familiar” așa cum, pardoxal, afișa grafica emisiunii. Un loc cunoscut, obișnuit, apropriat, dar care nu mai are, din nefericire, mare tangență cu familia. Sunt, într-adevăr, “Case de tip familiaR” și nu “Case de tip familiaL”.